Înainte de a ne gândi de ce ar trebui să ne asigurăm că peștii noștri sunt hrăniți în timp ce suntem departe de acvariu sau de iaz, în timpul sărbătorilor, de exemplu, merită să ne reamintim, în primul rând, de ce hrănim peștii! Dieta oricărui animal conține proteine, grăsimi, carbohidrați, vitamine și minerale, deoarece acestea sunt necesare pentru producerea de țesut nou pe măsură ce animalul crește și repară sau reciclează țesuturile tranzitorii, cum ar fi celulele sanguine. Acești nutrienți sunt folosiți și ca surse de energie pentru a alimenta mișcarea musculară, comunicarea nervilor și numeroase alte procese fiziologice și biochimice.

Animale necesită cantități diverse din toți acești nutrienți. Pentru un banc de pești tropicali dintr-un acvariu mediu, pentru carașii aurii sau peștii dintr-un iaz, grăsimile și proteinele sunt de primă importanță ca sursă de energie. Aceste specii ornamentale tipice au un tract gastrointestinal diferit de al nostru  – majoritatea peștilor ornamentali obișnuiți nu au stomac, așa că nu sunt capabili să stocheze o cantitate mare de hrană. În sălbăticie, mulți dintre strămoșii ocupanților acvariului și iazului s-ar fi hrănit în permanență cu hrană cu o valoare nutritivă redusă, motiv pentru care nu era nevoie de un stomac cu pereți distensibili. În plus, lipsa de proteine în dietă înseamnă că digestia eficientă a acestora într-un mediu acid este inutilă. Aceasta vine în comparație cu peștii carnivori care mănâncă mese rare dar consistente, bogate în proteine și, prin urmare, necesită un stomac cu pereți distensibili, care conține acid, pentru a-și păstra și digera eficient hrana.

Când vine vorba de acvariul comunitar tipic, acvariul cu cărășei aurii sau iazul de grădină, căutăm să ne hrănim peștii regulat, cu cantități moderate de mâncare – cât pot mânca în 2-3 minute de 2-3 ori pe zi. Chiar ar fi și mai bine dacă i-am putea hrăni mai puțin, cu o frecvență mai mare, deoarece acest lucru se adresează comportamentului constant de hrănire și a scurgerii constante de alimente prin intestin.

Acest lucru este binevenit atunci când suntem zi de zi în preajma acvariului ofreindu-le peștilor hrană, dimineața, după-amiaza și seara. Totuși, nu vrem să fim sclavii acvariului sau iazului – și noi, acvariștii, avem nevoie de pauză! Una dintre cele mai mari preocupări pe care le auzim la Tetra atunci când vorbim cu potențiali noi acvariști este „cum hrănesc peștele când plec în vacanță?”.

Imaginează-ți că ai un acvariu comunitar tropical cu pești adulți – tetra, angelfish, corydoras, dar ai și două săptămâni mult așteptate de vacanță în țările calde. Pașaportul e pregătit, valiza la fel, rezervările la hotel – le-ai bifat și pe ele – hmmm, ce opțiuni sunt disponibile pentru hrănirea peștilor cât timp ești plecat?

Să luăm în considerare prima opțiune, aceea de a nu face nimic. În natură, cât timp poate supraviețui un pește fără hrană? Impactul ”postului” asupra unei game de pești a fost studiat, dar efectele sunt departe de a fi clare. Studiile la crap (Cyrprinus carpio), arată că răspunsul pe termen scurt la lipsa hranei implică mobilizarea rezervelor de grăsime pentru energie, într-o prima fază, care poate dura până la opt zile. Dacă postul continuă, atunci peștele începe să apeleze la propriile depozite de proteine pentru energie, ducând la irosirea mușchilor.

Mulți pești sunt capabili să se adapteze la lipsa hranei din mediul lor și, drept urmare, să-și reducă metabolismul. Cu toate acestea, acest post este însoțit, de obicei, de unele indicii cum ar fi scăderea temperaturii. Studiile efectuate pe somon au arătat că, în timpul iernii, lipsa hranei aduce modificări semnificative în lungimea, grosimea și suprafața stratului intestinal. O descoperire care s-a găsit, în mod interesant, și la Pomacentrus coelestis / damselfish când au fost lipsiți de hrană timp de 13 zile. La speciile amintite, acest lucru are consecințe asupra eficienței digestive atunci când perioada de post a luat sfârșit, iar hrana ar trebui oferită fracționat.

La peștii tropicali, asociată cu lipsa hranei sau cu un post forțat poate fi o creștere a temperaturii apei, așa cum se observă în sezonul uscat. Hoplias malabaricus, un characin amazonian carnivor, poate supraviețui până la 180 de zile fără hrană, în mod interesant sezonul de secetă al habitatului său rareori durează mai mult decât această perioadă.

Prin urmare, dacă există o capacitate a peștilor de a se adapta la privarea de hrană, aceasta va fi de obicei însoțită de indicii de mediu care îi avertizează ce va urma. Nici în acvariu și nici în iazul din grădină nu avem controlul asupra acestor indici de mediu în acvariu, așa că postirea peștelui nu este o opțiune.

Hrană pentru vacanță 

O opțiune de luat în calcul pentru hrănirea peștilor pe parcursul perioadei cât ești plecat în concediu, este o mâncare creată special pentru această situație. Hrana pentru vacanță conține alimentare mici, și cu o valoare nutritivă scăzută legată de o matrice. Valoarea scăzută a nutrienților este importantă, deoarece este foarte posibil ca peștele să nu mănânce acest tip de hrană, deoarece este prezentată într-un format semnificativ diferit de dieta normală și pot fi precauți de elementele noi din mediul lor. Dacă alimentele sunt nemâncate și conțin nivelurile ridicate de proteine (ca cele din dietele cu fulgi, pelete, crisp, etc.), atunci vor provoca o alterare serioasă a calității apei.

De exemplu, tipul de hrană TetraMin Holiday  are o concentrație proteică de 3% în vreme ce nivelul de proteine din hrana sub formă de fulgi, TetraMin, este de 47%. Matricea utilizată în unele formule de hrană folosite pe timp de vacanță poate afecta chimia apei din acvariu, pe măsură ce se dizolvă și, prin urmare, este important să testezi astfel de alimente înainte de a pleca în vacanță, pentru a oferi peștilor șansa de a se obișnui cu ele și să îți dai seama că este o sursă sigură de hrană.

TetraMin Weekend este o soluție excelentă dacă pleci pentru o perioadă de șase zile. 

O altă opțiune ar fi să apelezi la un prieten sau un vecin care să treacă pe la tine să hrănească peștii, iar dacă sunt și ei acvariști, cu atât mai bine, vor ști anumite  lucruri cum ar fi să nu supraalimenteze și să se asigure că filtrul funcționează. Nu îți dorești ca un novice să facă greșeli elementare în acvariul tău! Dacă persoana la care apelezi nu a mai avut grijă de pești, dă-i instrucțiuni să le pună hrană cde trei ori pe zi: o dată dimineața, după-amiaza și seara.

Dacă nu te simți confortabil cu ideea de a lăsa acvariul cu pești în grija altcuiva, atunci un hrănitor automat de genul Tetra Myfeeder reprezintă o opțiune potrivită. Acesta se fixează în partea de sus a acvariului și eliberează o anumită cantitate de hrabă (fulgi, crisps, pelete) la intervalele setate de către tine cu ajutorul timer-ului electronic. Acest sistem este util atunci când peștii refuză să se hrăneacă cu blocul alimentar Tetra Holiday, ei continuând să primească, cu ajutorul MyFeeder, fix hrana cu care sunt obișnuiți.  

Orice variantă din cele prezentate de mai sus ai alege, este important să o testezi mai înainte de a pleca în vacanță. Doar așa poți avea încrederea că peștii vor fi bine în absența ta, iar tu te vei bucura pe deplin de o mult așteptată perioadă liberă. 

 Sursa: https://blog.tetra.net/ro-ro/hranirea-pestilor-in-perioada-vacantelor/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.